S-a făcut brusc frig. Într-o dimineaţă ne-am trezit aproape răciţi, după ce am dormit cu geamul la perete. E mijlocul lui august şi noaptea e rece, se simte toamna. Nu-mi vine să cred, mă ia o deprimare bleagă. Aproape că s-a dus vara; n-am avut vacanţă, vilegiaturism la masa de lucru, dar fără rezultatul scontat. Îmbîcseală de sine, capul nu mai răzbeşte. Crispat şi ineficient, neinspirat, bîjbîind, fumînd chiştoace vechi. O socoteală greşită…. trebuia să iau o pauză, în loc să mă încăpăţînez să merg mai departe. Lipsa vacanţei se simte; e bine să-ţi închizi prăvălia vara, să te laşi de gîndirea filozofică şi de scris, dacă nu ai o casă de vacanţă în vreun creier de munte sau în vreo pivniţă, unde e răcoare şi procesul gîndirii nu se face traversînd, parcă, un deşert.
##############

Ca să ies din „păcatul delicateţii” (şi din ridicolul situaţiei) pe care îl reclamam la alţii ar trebui să spun cine e autoarea intervievată, despre care vorbeam mai ieri. Doina Ruşti. „Hîtrul” autor care-şi visează posteritatea fiind Ştefan Agopian.
De altfel, ar trebui să spun şi că răspunsul meu la ancheta NL e un fel de gîndire în pijamale, dau ocol subiectului cuprins de o neputinţă. Distincţia, pe care n-am reuşit să o exprim, se face între cititorul de literatură şi consumatorul de literatură.În orice caz, cărţile sînt mult mai comentate decît sînt citite. Cumpărate nici atît. Statistica e prietena cea mai bună a omului la ceasul adevărului. Volumul de literatură pe piaţă e enorm, există piese grele de literatură care în alte ţări se vînd onest, în timp ce la noi vînzările sînt… well, greoaie. Totuşi, cînd vine vorba, oricine îţi poate turna ceva despre o carte, de obicei o chestie deşteaptă şi un pic acră sau elegiacă, în funcţie de… trend, mai degrabă. Pînă mai ieri, mirarea mea era următoarea: de ce naiba nu circulă în mintea cititorului român atîtea idei colosale cîte sînt în cărţi pe piaţă acum? De ce cărţile nu au un impact nemediat şi autentic, dincolo de vectorii de promovare care dirijează atenţia pe cîte un autor. Nici măcar în lumea liberă a internetului – care nu e o alternativă, ci un ecou, în linii mari, distorsionat. Internetul nu a reuşit să impună pînă acum nimic, nici măcar să mute atenţia.
Dar acum, cu criza pe cap, întrebarea prinde o consistenţă de dreptul trivială: cine naiba mai cumpără literatură? Poate că o astfel de discuţie e necesară, pînă la urmă acest ecosistem care cuprinde autori, edituri, public şi critică e viciat de o constantă românească: lipsa lucidităţii şi imposibilitatea de a construi un sistem dincolo de lăcomia lui „acum”, lăcomie manifestată material sau simbolic. Dar pînă la filozofeală se poate face un studiu comparativ cu ţări cu un nivel de trai mai ridicat, se poate vorbi despre inexistenţa unei tradiţii româneşti (probabil din cauza unei lipse de civilizaţie autentice) în sensul interesului pentru lectură, despre o mie de alte lucruri extraordinar de concrete. Săpînd serios prejudecăţile care se aud în piaţă.
###########

Ar trebui să plecăm în Sicilia (după o mie de răzgîndeli şi amînări şi alte răzgîndeli). Aseară mi-a trosnit lucrarea cînd rumegam un cotlet. E una din chestiile care mă frămîntă acum, cînd ar trebui să-mi fac bagajul. A doua e clima. E frig şi plouă chiar şi în Catania. În plus, cică au mai găsit un vapor cu deşeuri în zonă, scufundat de mafie. Aşa că măseaua de porţelan ciobită e o grijă insignifiantă, pe lîngă posibilitatea de mă întoarce din insulă blond, cu trei picioare şi murat de ploaie.
Am ratat prima zi de şcoală a lui M. Mi-a spus la telefon că anul ăsta nu s-a mai făcut serbare, ca să nu se mai amestece politicul. Un subiect serios, mi-o spune pe un ton serios. Are 8 ani şi înţelegerea ei e forţată să cuprindă lucruri care îi lasă rece pe unii adulţi. Cum să nu le crească mintea mai repede? La vîrsta ei, abia îmi trăgeam budigăii pe mine, iar ea vorbeşte uneori nişte chestii care mă lasă cu gura căscată.

Reclame