120, undeva după Peretu. Șoseaua taie cîmpia, agricultura e înghețată, farurile izbesc neputincioase bezna, dar șoseaua e dreaptă. Nu te aștepți să ai suprize, e iarnă, e noapte, cine dracu să umble prin pustii? Dracu. Mai întîi s-a întrupat din neant cîinele, apoi, la 3 metri în spate, omul – la un metru în interiorul șoselei, probabil beți amîndoi. Nu știu, cred ca am avut zile, manevra pe care am făcut-o a fost la limită – cît să nu ne răsturnăm și cît să evit cele două creaturi care pur și simplu au sărit în șosea din noapte.
Probabil că cineva a zis că nu e încă momentul: răbdați… și nu vă mai plîngeți atît – ce nebun v-a zis vouă că lucrurile ar trebui să fie altfel? Spune-i asta lui L, care e lividă de spaimă.
Sate în beznă, unde vezi mulți ochi lucind e cîrciuma satului – numără-i dacă vrei să afli o cifră impară; ceață, cîmpii dezolante, negre, cu o crustă de zăpadă gri, înghețată; cer opac, părăsit. Trag pe dreapta să fac cîteva fotografii, dar ce rămîne în aparat e doar climă tristă, scîrție din el melodia deprimării. Ce nevoie ai de așa ceva?
Dar peisajul contează mai puțin, mintea supraturată nu înregistrează. Cătunîd soluții, făcînd eforturi pentru a lipi bucățile, trăgînd de vechiul cauciuc sau fugind de umbra rece a conștiinței – se ține veșnic de om, cu un topor deasupra capului. Ești sigur că ai dreptate de fiecare dată? întreabă vocea din off. Nu crezi că onestitatea trebuie să țină cont de context ca să nu se transforme în vorbă slobodă? Nu vezi că lingușeala se-nrudește cu viclenia? Etc etc, ca-n basmele populare românești.
Harșt, zice toporul și ți-a furat somnul, nu-ți rămîne decît să-ți duci prin noapte povara îndoielilor, a slăbiciunilor, anemiile psihice ale sfîrșitului de iarnă.

###
A nins, după care a nins iar și, cînd s-a înserat, a început să viscolească. Treaba asta s-a întîmplat de trei ori pe zi, de cinci ori pe zi, încontinuu… la fel viscolul, așa cum fenomenul înserării a fost permanent. A nins viscolit într-un amurg perpetuu, DECI. Soarele regăsindu-se uneori în strălucirea stinsă, galbenă a bălților pe jumătate înghețate.
Dimineața la 6 strada arată ca un deșert, zăpada a uniformizat tot decorul și ca să ajung la Academie de unde ar trebui să iau un taxi spre gară fac eforturi ca un erou metafizic din cinematografia șaptezecistă. În gară, viscolul musculos mătură tot de pe peroane și lasă în loc troiene, așa că trenurile pleacă cu întîrziere. Cineva strigă: Nepoateee, să calamită tot sudu. Și Dolju? întreabă nepotu comic-impacientat. Noroc că în tren dau peste un puști cu un laptop. Are o conexiune Vodafone și din cînd în cînd o fereastră de YM scoate un pocnet familiar – funcționează ca un far, ajută să nu-ți pierzi reperele într-o noapte furtunoasă.
Dacă iarna nu ne lasă în pace cît de curînd, o să ne crească păr pe spinare și mintea o să se zbîrcească. De ce trebuie să ne bată și clima? N-ajunge moștenirea istorică…?

###
Și ce concluzie tragi din toate astea? Niciuna. Concluziile sînt un lucru greșit.

###
A murit Salinger. Așa a făcut, oamenii mai și mor, ceea ce e bine, că se liniștesc. Dormi în pace, iubite prinț. A murit el cu adevărat? Eu zic că nu. RP, care e mai bătrîn (sau poate pentru că are în el și un medic), zice că moartea trage linie. Eu zic că nu, și ăsta e un fapt, pentru că o să tot vorbim despre el. A știut cum să nu moară. RP zice că asta e o naivitate. Poate, dar nemurirea simbolică e singura pe care o cunoaștem. Fratele porc își pierde părul și dinții, face spondiloză, îl lovește incontineța… n-are șanse. Unde crezi că ajungi, trăgînd piciorul ăla de lemn după tine? Dar are șansa să trăiască prin ce face/ spune. Lucrurile așa stau. Nu pot fi schimbate. Omul nu e doar partea care piere. Stephen Hawking nu e unul din cei mai importanți oameni în viața din cauza scaunului cu rotile. Nu e o socoteală monumental-abisală, nici patetic-filozofică sau altfel. De ce să ne facem că nu știm, cînd de fapt numai la asta ne gîndim? De unde și acestă competiție care uneori devine absurdă… cînd îi pierzi măsura, o întinzi între autoamăgire și monstrous, pe cîmpia stupizeniei.
În mod ironic, Salinger a cîștigat lozul cu De veghe…, care nu e cartea lui cea mai bună. Dacă ar scrie-o azi… știm cu toții de ce e în stare critica. Iar o toantă plină de ea ar scrie în revista Flu niște lucruri auzite de la alții – care te-ar face să behăi două zile.
9 povestiri. Te ia amețeala de atîta finețe simplă, firească. Dechizi capacul ceasului și vezi piesele mici, aproape insesizabile și te miri din ce naiba …cum de funcționează atît de perfect. Clipe de bucurie…

###
Lydia Lunch vine în martie în București. Acum 10-12 ani ar fi fost o știre (probabil că mi-aș fi vîndut un rinichi pentru ca să…). Acum legenda e o mătușică plinuță, al cărui discurs radical nu-i mai stă, vine ca nuca în perete, a rămas într-un personaj a cărei vîrstă a depășit-o de mult / ca un Hamlet interpretat de un actor bătrîn, are ceva provincial. Deși Big Sexy Noise sună al dracului de bine. Pînă și Jim Foetus (perechea perfectă în showurile subterane ale anilor 80) și-a depășit terbilismul și are un discurs muzical mult mai elaborat. Îți zgîlțîie rămășițele ficatului dirijînd orchestre foarte cinematic.

###
Scriu pe plic adresa maică-mi. Stă la scara B, apartamentul 23. Cînd am fost la Istambul astă toamnă, am stat în avion pe rîndul 23 locul B. B23, virusul lui Burroughs.

###
M în acele haine… Rochița e de fapt o bluză tetra uzată. Dar discursul despre șicul putregăios second-hand și despre neputința unor oameni de a se îmbrăca în alte haine decît unele care miros a detergentul altor oameni se amînă, pentru că sîntem civilizați / pe dracu… odată deschisă ușa reproșurilor ne tăvălim în mizerii al căror grad de intimitate e nesănătos. Nici măcar nu se mai poate vorbi despre virtuțile și demnitatea omului încercat de neajunsuri, pentru că molurile sînt pline de haine ieftine, de reduceri și oferte. Ca să nu mai vorbim de ghetele de pînză iarna… probabil singurele care sînt cu 3 numere mari, ca să intre în ele 5 perechi de ciorapi, pentru că bunica are capul pus pe dos și nu poate altfel. Mă întreb ce-o fi făcut cu bluza aia cu buline de la Zara, pe care și-a ales-o singură… Probabil că e un element destabilzator, un snobism înfipt în inima gustului proletar.

###
Personaje în viață. Directoare de bancă – cînd o vezi cîtă împortanță își dă, ai zice că l-a cunoscut personal pe Adam Smith, dar cînd o auzi ce probleme are, îți dai seama că nu e decît un alt administrator de bloc. Și pentru asemenea merite nu se poate duce în vacanță decît în Barbados, ca orice parvenit de soi.
De fapt, zilele astea e un fel de sărbătoare continuă a managerului plin de viziune.

###
Hudson, we have a bogey at 10 oclock high.
Say again 7.