În ultimul newsleter de la Einsturzende Neubauten se face referire la activitatea legendarei trupe – creative e felul în care e descrisă. Se pare că le-a murit nu doar glanda muzicală, o asemenea dovadă de limbaj publicitar aproape că te sperie. Se anunță concerte, dar mă tem că îl țin pe bunicu’ în geam, au parfumat un mort ca să mai culeagă cîteva ridicări de sprînceană prin cluburi din ce în ce mai Buddha. Sofisticarea a dat în fandoseală. De prin nouăzeci și ceva, rădăcina sălbatică, radicală și genuină a trupei a început să se usuce. Halber Mensch (cu tot cu filmul făcut de Ishii) rămîne o piesă de muzeu. La fel ZNS și Yu-Gung (bonus: un cover wacky de la Pussy Galore). EN a pățit un shifting pole de proporții, flacăra seducătore, neimaiîntîlnită a primelor albume pîlpîie chior în experimente leșinate, autopastișante, atît de diluate, încît Blixa matur pare mai spectral ca în tinerețile lui (cînd părea supraviețuitorul unui experiment monstruos).

Am pus mîna pe Nexus, reeditată de Polirom, în Otopeni, astă-vară. Reeditarea lui Miller mi s-a părut un eveniment… pînă la urmă un scriitor care și-a depășit condiția și a ajuns fenomen social merita o soartă mai prielnică în limba română ( editura EST dispărută în cețurile economiei de piață cu asemenea tezaur în brațe ar trebui condamnată prin decret prezidențial la o afacere în sectorul legumicol). Miller recuperat de Polirom, dai de el chiar și în aeroport.

Nexus încheie trilogia și am găsit că o face destul de obosit. Miller spune ce spune el de obicei, dar o face greoi. Din prima sută de pagini lipsește complet însuflețirea, nu are resurse, încercările de a adînci psihlologii sînt căznite, recurge la manevre mult prea subțiri, cărora le vezi hibele fără efort.  Astfel că, se pare, și traducătoarea a dormit pe toată perioada. Dincolo de cestiuni subiective, țipă din pagină siluri de limbă română, expresii consacrate iau forme inedite, nefirești (e plin de „gaz peste foc” și de „pișcoturi prăjite”, iar despuiat, în anul lui Dumnezău 2010, mi se pare un pariu stilistic ratat).Un cor de suporteri țipă că traducerile Antoanetei Ralian sînt necondiționat remarcabile – un cor, pentru că așa cum se întîmplă cu multe lucruri în industrie, se iau unii după alții, nu doar că e de bon ton, dar aproape că a ajuns  o metodă științifică.

Nu știu, poate că fiecare lectură are momentul ei, mă gîndesc că Miller, în sistemul meu, și-a depășit momentul. A doua jumătate a cărții se salvează, chiar dacă patetismul unor situații și naivitatea cu care înșiră nume (invocînd grandoarea artei), fără suportul unui discurs original, subiectiv drept suport, devine a drag. Dar îți proiectează în minte acestă vechea posibilitate… scriitorul ratat, fără cărți, fără alte țeluri decît a face pe deșteptul (thanks to o retorică abilă), trăind la marginea moralității, dar cu un discurs atît de tonic sub pelicula neagră, aparent cinică (nihilistul vesel via Llosa)… vrea să ajungă în Paris, etalonul suprem al boemiei, inima unei revoluții, poate singura care merită. N-ai cum să reziști la așa ceva, chiar dacă tu, de fapt, nu bei și vrei să te culci noaptea în pijamale.

O tură prin presa online românească, pentru reîmprospătarea memoriei. Clasicele ziare sau platforme de opinie, bloguri, comentarii, dezbateri. Oare chiar nu mai vrea nimeni să facă o revistă care se cheamă Pula? Toți se rățoiesc plini de sine din miezul unei confuzii de proporții. Aplombul critic sărăcit de umor naște spaimă. Cînd dai la o parte tufișul sărac al ironiei de ziar, găsești un șoarece atît de speriat, încît își pierde capul și fie le zice pe nas, fie ia aerul unui activist. Oricum ar fi, accentele se pun cu toporul, visceral, aproape periculos. Distracția se continuă în subsolul articolelor, unde comentatorii fac țăndări evoluția.

Unde e Pula? Nu mai e, Pula a murit.

Poți să spui că victoria republicanilor e meritul lui Obama, fără să fii un specialist în politică amercană, un analist. Cu un discurs de o demagogie enervantă, se pare că limba de lemn nu a fost inventată de Ion Iliescu, e de mirare că nu pățește chestii mai nasole pe unde ține discursuri. Se poate ca, dincolo de spectacolul aparențelor, să fie și întîrzirea reformelor. Și multe altele. E un moment foarte prost. 911 scoate la iveală chestii. Puterea ține capacul pe acest subiect, deși problema care se pune nu e dacă a fost sau nu un inside job, ci cu ce dracu’ au doborît turnurile. Nu mai e un subiect exotic decît pentru oameni care nu pot să accepte realitatea. Wikileaks răsuflă informații monstruoase din Irak, sînt organizații civile ajunse acolo (medici belgieni – lost link) care vorbesc despre tehnologii care îți fac părul măciucă. Se întrevede o agendă ascunsă de proporții.

L-au vopsit pe Bush și i-au pus o pereche de dinți mai vizibili, în virtutea principiului alternanței la putere.