Se strîng note. Sînt ca niște coji, resturile unei petreceri… cînd mă hotărăsc să fac ceva cu ele, însuflețirea a pierit, e un act mecanic… discursul are o logică, dar, fără flacără, realizarea e patetică, iar adevărul din miez arată ca un vierme. Vechea poveste. Asta au pățit și cîteva din însemnările anterioare.

Ultima dată cînd am trecut prin traducerea din Eggers, m-a răpus o răceală. Se poate să o fi lăsat acolo, pentru că acum, cînd să-i fac o ultimă revizie, pac!, m-a trosnit iar. E voie să rămîi fără miros și fără auz în același timp? Nu scrie nicăieri că nu. Deși… pe de altă parte, se poate ca răceala să fie efectul cărții. Că e sau nu opera unui geniu contează mai puțin. Nenorocirea e că intră în om ca-n brînză și îl strînge de gît, dar dinăuntru. Nu am cunoștință de existența unei cărți care să producă în același timp plăcere și un copleșitor sentiment format dintr-un amestec de jenă, milă, iritare, ridicol. Cum de altfel, în clipa asta, nu-mi amintesc să mai fi întîlnit un autor care să-și fi teoretizat produsul literar cu o asemenea agilitate, în treacăt, ca să facă lucrurile mai amuzante.

Ziua s-a redus la o jumătate oră. Atît ține, mai nou. Te apuci joi de ceva și, dacă nu ești atent, te trezești în altă epocă. Rezonanța Schumann a luat-o razna. Dar nu-i nimic, ne vom alinia cu centrul galaxiei și vom evolua, ne vor crește pene sau încă un picior – Doamne ferește să ne mai crească încă un cap. Dacă ar fi să luăm în considerare mutațiile petrecute doar din pricina schimbării factorilor de mediu și tot ne putem permite să visăm la următorul Homo Sapiens. Poate că, totuși, o să bată cîmpii cu mai multă reținere.
Maiașii aveau dreptate, gaura neagră din centrul galaxiei emite impulsuri, ca să reseteze bateria soarelui, să liniștească miezul planetei, să încălzească inima omului – să-l mai ușureze de povara prea multor proprietăți, datorii, convingeri… într-o lume în care, vorba lui Vonnegut, sărăcia naște copii obezi.

La un anumit moment al relației cu B.S., discuțiile despre literatură, dar mai mult despre literatura lui (ce și cum și cînd scrie), erau oarecum amuzante. Dar acele vremuri s-au dus, am îmbătrînit și politețea mi s-a mai anchilozat. Acum, nu reușesc să îmi dau seama dacă mesajele lui recente sînt un nărav de care nu poate să scape sau o inadecvare venind din entuziasm sau există și o doză de premeditare răutăcioasă. Îmi scrie despre traducerea care i-a apărut, link către Amazon, etc. În ultimul e-mail îmi trimite un link la un site australian unde i-au apărut recenzii la traducere – în PS mă întreabă ce editură spaniolă îi recomand. În mod evident îi trebuie un agent. Și un biograf. Și un club de admiratoare sub 30 de ani. Nu mă îndoiesc că traducerea va fi receptată bine, pentru că e un roman bun.
În schimb, ultimul roman, Noaptea în care cineva… e atît de plat (are cîteva episoade satirice care strălucesc, dar nu sînt decît proptele), încît te iei cu mîinile de cap. Respectul față de subiect n-ar trebui să te ducă la o abordare populară. Așa cum nici grija față de autenticitate n-ar trebui să te aducă în pragul desuetitudinii – gloanțele trase la Revoluție se numesc, în buna tradiție a lui Andrii Popa, plumbi… În cele din urmă, nici adevărul istoric, nici cel personal nu reușesc să producă vreun răsunet de sub registrul unei sensibilități aproape duioase. E un exces de decență care omoară orice șansă de a obține un alt efect decît mirare.
Întotdeauna l-am admirat pe BS pentru hărnicia și discplina lui. Dar acum îmi dau seama că nici așa nu e bine, pentru că uite în ce fundătură te poți trezi. Cred că a venit vremea să-și reîmprospăteze lista de lecturi. Dacă aș ști că nu se supără, i-aș recomanda să-l scoată din Kindle pe Zafron sau studiile critice despre Tolkien și să comande O mie de fărîme, cartea lui James Frey, poate chiar traducerea românească – măcar pentru faptul că e tradusă senzațional.

Meciurile Barcelonei au ajuns comice. Și vor deveni plicticoase. Pentru că treaba stă așa, de fiecare dată: ei intră în teren să joace fotbal și dacă acolo se întîmplă să mai fie o echipă, acea echipă va fi făcută țăndări – Messi înscrie de două ori pînă la pauză. Mai bine te uiți la Big Brother. Unde suferă niște oameni. Nu ști exact cine-i pune, dar afli în cîteva minute.