senor sombra habla espanol

Un virus neînduplecat (probabil că ar trebui să se numească Nemuritorul, pentru că s-a plimbat în voie de la unul la altul, din ORL în intestine și înapoi în ORL după bunul lui plac și probabil că acum e undeva pe-aici, la pîndă) ne-a adus la exasperare timp de 2 luni. Seara în care alergam spre urgențe, cu MV vomitînd cuminte, neîntrerupt, pe bancheta din spate, pe lîngă Bernabeu, într-o zi cu meci, nu se uită prea curînd. Am fost prinși la mijloc, în cel mai prost moment posibil, între autocarul Realului, ducînd la stadion o bogăție comparabilă cu PIBul unei țări din est și miile de aficionados, care își turnau civilizat rezerva de entuziasm etilic în sticluțe de Coca Cola.
În recepția spitalului, spectacolul e cald, foarte liniștit. Nimeni nu se agită. La un moment dat, apare o mamă placidă urmată la doi pași în spate de un Așchiuță bosumflat care își ține pe frunte un şomoltoc de tifon. Micuțul are urechile atît de roșii de supărare, încît par incandescente. MV, mai mult o claie de păr decît un omuleț, sub haina lui L (pătura promisă nu ni s-a mai adus), e pe perfuzii într-o sală plină de copii pe perfuzii, fiecare cu Nemuritorul lui.
O noapte halucinantă, dedicată lui Murphy. La 2 a aterizat A pe care am condamnat-o la statutul de babysitter. Am ajuns la aeroport direct de la spital. La 10 am decolat noi, după ce întorși cu toții acasă, am apucat să dormim 2 ore. Am pus piciorul în Canare ca un cuplu de somnambuli celebri, în incognito, printre grupuri de englezi și germani în șlapi – eram complet din alt film. După ce ne-am chinuit atît să le potrivim din timp pe toate, a venit Nemuritorul și le-a despotrivit. Nu ne-a mai stat mintea la nimic. L s-a achitat stoic de misiune, dar n-am prea fost prezenți.

#
A apărut Trei tigri triști, la Curtea Veche. E foarte greu să nu-ți pierzi capul. Poți să invoci exotismul, rafinamentul care nu e altceva decît acuitatea aproape de greu de suportat a unui anumit tip de inteligență (una pentru care onestitatea cîntărește greu, așa că rafinamentul ajunge nu de puține ori în pivnița omului) sau harul ieșit din comun de a reda registre lingvistice (cu tot cu psihologiile din care ies). Cabrera Infante se alfă într-un salon aerisit, îl împarte cu o mînă de căpoși autentici, fără de care lumea ar fi un loc mai naiv. În interviul din Paris Review pare să-și fi pus în minte să facă concurență unui pistol.

#
În Arhivele naționale britanice apar ultimele dosare UFO pe care MOD (ministerul apărării) le lasă să răsufle. Tabloidele își freacă palmele. Documentele sînt la liber, le poate descărca oricine. Ai putea spune că în ele nu găsești mare lucru și că toată povestea asta rămîne în continuare demnă de bășcălie, dar asta însemnă să lezezi sentimentele unei instituții care nu glumește. Nu găsești mare lucru pentru că, evident, e o informație pe care o livrează cu lingurița, ca să nu omoare pacientul. Sînt oameni cărora le-ar putea ateriza pe cap un OZN și n-ar reuși să le strice armonia.
Diferențele dintre oameni sînt prilej de tulburare și zbucium nu mai departe de sînul unei familii. Ce-ar face omul nostru dacă s-ar trezi la ușă cu o creatură din altă galaxie care, nu doar că are trei mîini, dar i-ar spune că umblă pe o potecă greșită și l-ar îndruma spre o viață din care lipsește amenințarea fiscului? Sau a CNSASului (probabil că îmbătat de succes în zona politicului a intrat cu camionul plin cu dosare în populația civilă).

#
Omul fără limbă e ca o fantomă, e aici, dar mai mult nu e. O deschidere un pic cam prea dramatică pentru episodul Lost in Translation. În continuare fac abuz de lozinca Hablo poco espanol, mai ales atunci cînd interlocutorul vorbește mai repede decît viteza sunetului, așa că episoadele comice apar fără greș. Într-un magazin de jucării, o vînătoare pare dispusă să-și încerce șansele în engleză, dar cum al doilea cuvînt pe care îl scoate pe gură e ici, rezultă că vorbește engleză, dar în franceză. Așa că o ajut eu cu spaniola mea din care uneori iese fantoma limbii italiene. Intru precipitat într-un hipermarket, nu găsesc coș, dau să trec prin turnichet, dar omul de la pază îmi turuie la fel de precipitat ceva. Îi spun lozinca și se luminează. Business international țipă el vesel (reproducerea fonetică e imposibilă) și scoate un coș de după o tejghea.

Există un soi de oboseală de fond care probabil nu se mai vindecă. Sub ea trebuie să injectez vocabular și o mie de terminații și verbe neregulate. Oficial, la școală. Colegul meu de bancă e un norvegian de 4 metri. Dar e pașnic și prietenos și chiar simpatic și ar fi bine să fie și în continuare la fel, pentru că la cît de de mare ne-ar putea face rău aproape fără să vrea. Există de asemenea doi sirieni (despre unul din ei ai putea să juri că e Colin Farrell) și un iranian (care vorbește bine italiană, drept pentru care e coleg de bancă cu singura italiancă din grupă). Am avut coleg un nigerian care se numea Fidelix. Cînd cînd intră Maite în clasă și se duce la catedră, începem să construim un nou turn Babel.

#

Reclame