obOeala

Am reușit să fixez hamacul pe terasă. Din păcate, nu se compară cu hamacul lui Octavio, din paradisul lui andaluz. Trebuie să-mi așez cu grijă oboseala în el, există riscul s-o trîntesc pe partea cealaltă. Îi lipsește nu doar știința agățării, dar și umbra coroanei acelui copac alb, a celor doi leandri, îi lipsește atitudinea de campion al lenevelii și mușuroiul de furnici care să-l traverseze ca pe o autostradă suspendată. Dar chiar și așa, un pic cam lăsat, nesigur, aproape periculos, oferă plăcere în căldura uscată din Madrid. După ce alaltăieri noapte am belit ochii incredul (din vechiul șezlong) la cerul șters, cu stele puține (brăzdat de sateliți clandestini și de avioane silențioase – probabil că au legătură cu venirea papei… cel mai ciudat dintre toate a fost acel huruit discret, de o intensitate subsonică, altceva decît muzica mecanică a aerelor condiționate, pe care l-am luat în oase, în pat), aseară mi-am invitat paharul cu gheața în hamac… Era trecut de două, Vega era ascunsă de colțul blocului… memoria e subiectivă în astfel de momente, poate a durat o clipă, poate o secundă, poate mai mult… cert e că mi-am văzut picioarele și coarda care dispare undeva în iederă și iedera într-o străfulgerare de lumină albă, intensă, fără umbre, o lumină ca o pastă de hîrtie incandescentă așezîndu-se uniform peste toate… în 5 minute eram în pat încercînd să mă conving că ochiul omului mai dă și rateuri, mai ales cînd oboseala… Dar L nu e ferită de tensiunea stranie a acestor nopți fierbinți, bolborosea indescifrabil din miezul unui vis urît. Acum cîteva nopți m-am trezit cu ea în salon… după ce subconștientul a aruncat-o într-o poveste cu schimb de identități, era M într-un un vis chinuitor, plin de tristețe și spaimă, care a trezit-o brutal, îmi povestea precipitată, cu o voce de nerecunoscut…

Oboseala postvacanță, oboseala climei ale cărei temperaturi maxime nu scad sub 35 de grade, oboseala pieselor care nu stau lipite, oboseala distanțelor, oboseala apropierilor, oboseala incertitudinilor, oboseala banilor, oboseala goanei, oboseala competiției, clasica oboseală a civilizației, oboseala unei lipse fără obiect, a unei nemulțumiri fără obiect, a unui capăt fără capăt, oboseala de fi tu însuți și de a nu fi tu însuți, oboseala timpului, oboseala unui timp, oboseala timpurilor… Crește în om ca un copac, un copac rigid, un palmier aspru și viguros, se naște odată cu omul și se hrănește cu orice; se hrănește cu timp și crește mai repede ca el, i-o ia înainte și îl așteaptă (ce faci, nu vi odată? ai obosit?).
Oboseala ochiului, în hamac – halucinînd. Dar de ce ești atît de obosit, ochiule?

Oboseala drumului în România… cu cele două bomboane M&MV mutate cîndva după miezul nopții din fotoliul avionului (un Tarom bătrîn în care personalul îți evoca mai degrabă o cantină), pe bancheta din spate a Fordului lui E (care, avînd un spoiler spart, răsună precum coloana sonoră la Castelul din Carpați). După un an de absență denivelările sar în ochi. Sociale, din asfalt, din peisajul urban… atitudinea de cocoș carpatin la tot pasul, de lume obișnuită să se descurce, șuntînd regulile simple ale conviețuirii… Drumul noaptea, farurile tăind felii aburii asfaltului încins rămași în urma unei ploi sărace. Cum timpul e foarte scurt, întîlnirile se petrec în fugă, nu apuc să spun, nici să ascult; drumul înapoi de la Caracalas la București vineri după-amiază, remorci cu lubeniță, combine agricole, șoferi sălbatici pe șosele care străbat un peisaj făcut din lanuri de floarea soarelui și sălcii.
#
Cînd am picat din vacanță, știrea zilei o făceau demonstrațiile M15. Din nou străzi pline, centrul blocat, poliția îmbrîncind niște oameni care știu mai degrabă ce nu vor decît ce vor. Cînd vezi pancarde pe care scrie Libertad și auzi un tip cu piercinguri cum încearcă spună ceva (eventual molfăind în mîini masca protagonistului din V from Vendetta), începi să te întrebi dacă manipularea nu vine chiar din partea oficialilor – îi dau cu oțet pe la nas vechiului client, hipnotizat de cîteva vitrine prin care a trecut furtuna reducerilor și de Mano Negra care se aude de la o terasă. Dar acum arde Londra. La propriu. Pretextul răzmeriței nu justifică amploarea, comentariile vorbesc despre criză ca cauza de substrat. Deși… Londra stă de veacuri pe un butoi de pulbere, motive se găsesc ușor. În orașul cel mai supravegheat prin dispozitive electronice și camere CCTV din lume (măsuri sporite de siguranță în era terorismului), ard clădiri și poliția duce lupte pe străzi cu o ceată de hanorace de sub ale căror glugi se aude Prodigy sau Aphex Twin. Cum sînt posibile astfel de ironii? Dar poate că cel mai bun lucru despre ce se întîmplă acolo îl spune Heidi James-Dunbar, în 3 A.M.: Panic on the Streets of England. Prăpastia sărăciei care se ascunde sub lustru. 

#
Recuperez notele din phonozaur. Unele vorbesc despre aerul prăfuit al afacerii lui Octavio (cotropită de păienjeni și furnici); despre Octavio însuși, omul care îl copiază pe Spînu, călărindu-și scuterul hîrbuit, afisînd o ospitalitate parfumată cu cîteva cerbecitas; despre smochini și ficuși și leandri și mandarini și portocali; despre cerul intens și casele albe; despre hăul spuzit de stele al nopților răcoroase; despre plaje întinse. Altele sînt dialoguri și personaje schițate la repezeală… Una din note spune: palahniuk/ pygmy – AJUNGE. Îmi amintesc cînd am scris-o, îmi amintesc de ce am scris-o. M mi-a adus cartea din țară, am încercat să o citesc, dar după 30 de pagini s-a auzit o voce: AJUNGE. Dincolo de ineditul formulei (traducerea trebuie să fi fost un chin, mi s-a părut inspirată), se recunoaște aceeași melodie moralizatoare – la fel de dură, de aspră. Prima dată e o surpriză, a doua – se confirmă, dar a cincea oară nu mai ai scuze… mai plimbă, bă, jetu`, vorba celebrului banc. Sfîntul Fără Mațe, Tyler Durden sînt mesaje artistice, nu doctrina unei secte. Palahniuk e gata să intre în conflict cu tot ce vrea să spună. Aerul de guru Zen afișat recen în întîlnirile cu publicul (se găsesc pe youtube), nu mai are nimic din provocarea lansărilor de început de carieră și nici cu mesajul neliniștitor al cărților, un star care-și savurează succesul. Iată ce sectă!    

Reclame