back

Duminică, în Rastro, mi-am cumpărat un tricou London Calling/ The Clash (ca sa-l pun îl sertar lîngă celelalte pijamale The Clash), de la niște autentici. Taraba cu punk, CDuri jegoase, străvechi, cîteva VSHuri din alt timp, cu concerte aproape obscene la care nu se mai uită nimeni, tricouri cu diverse imprimeruri. Tipa avea un sîn tatuat (atîrna indiferent în decolteul căscat) și probabil 5 dinți cu totul, incluzînd zarurile de la gît. Un jurul ei se foiau niște păduchoiși la fel de distruși, pircingurile păreau ruginite, păreau că-i împovărează. Învîrteau de la unul la altul o sticlă într-o pungă, emițînd gutural un cod argotic fără nicio noimă pentru un străin. 

Dar era ceva așa cum trebuie să fie, cald, amenințător, jegos, autentic, uman – refuzul întru mizerie a unei civilizații mizerabile, care te hrănește cu gunoi, deși îi scîrțîie pantofii. Sărăcia – enormă (restul de la nefericita mea hîrtie de 50 s-a întors după un sfert de oră, după ce probabil și-au făcut poze cu ea cîteva tarabe de jur împrejur).

După colț, nimerim în sectorul marxism-leninism. E frisonant, Revoluția întinsă pe cîteva zeci de tarabe, aruncîndu-ți ochii la întîmplare nu vedeai decît clișee: Che Guevara duce greul, steagul Republicii pe coperta unui album zdrențuit, versuri de Neruda. Nici urmă de gulag, de măcar unul din nenumăratele genociduri – nu te jena, pune-le și pe alea la socoteală, ca să se vadă că ai învățat ceva. Altfel, o faună pestriță, pensionari cu 10 insigne, trabajadori cu sindicatul la zi, studenți serioși și alți gînditori vizionari trăncăneau animați, cu aerul că au soluții. Unde? În Corea de Nord, în Cuba (dar Cuba ce-are?)? Soluția Stalin? Sau Pol Pot? Se pare că nu, cică doar gîndirea, Marx, Lenin. Gîndirea e una, cu practica, se vede treaba, e o problemă. Încă se mai vede. Și nu e vorba doar de economia de Stat. Și cînd te gîndești că azi (poate la fel ca întotdeauna) confuzia pleacă de la nevoi elementare: de echitate socială, de educație și sănătate. Și lucrurile ar trebui să se oprească aici, pentru a nu ajunge să-ți pui, cețos, pariul mai întîi pe-un ideolog și mai apoi pe un monstru.

Sînt un cetățean. Ideologia mea sînt nevoile mele. Prima e nevoia unui viitor. Respectă-mi-o. La capitolul nevoi speciale se adaugă: minte-mă frumos, nu mă minți ca un porc. 

Să începi să vorbești despre tine, ca să nu se lezeze lumea: ce-i cu străinul ăla bătrîior cu un zîmbet stînjenit? Ca să-ți faci loc undeva. Ca să te-aduni cu o altă lume și să-ți sporești șansele. 

Reiau jurnalul. 

Dar jurnalul unei veri rămîne în sertar. 

Din ce e făcută o gaură neagră? Din enorm de multă prostie și din invidie. Din dragoste de Adevăr. Din lipsa congenitală a noțiunii de mîine. Din mațe fripte. Dar în principal din prostie. Și din infatuare. 

Reclame