Mă trezesc în fața acestei dovezi de handicap ortografic, direct pe pagina de facebook, în momentul în care mi-am desfăcut coada de păun, ca să-mi lansez produsele.  „Pentru ce-i care”. Tare, felicitări! Stă acolo o zi întreagă, iar postarea chiar are ecou. Dar nimeni nu-i aruncă o piatră în geam autorelui (care-a scrisără minunea).

*

Pe terasă, iasomia s-a împletit pe trandafirul sălbatic. Ambele plante sînt înflorite, spectacolul acestei înfrățiri naturale, de o frumusețe simplă și aproape brutală mă lasă fără suflare. Stau și mă uit la ele, împrăștiate pe zidul de cărămidă, paralizat de admirație. Momentul se prelungește într-o visare… vine din teama de fond a ultimelor zile. O planetă mută, în ruine, năpădită de lujeri de trandafiri crescînd sălbatic, din care țîșnesc dantele de flori mici și parfumate, în timp ce din găvanele turnurilor Petronas au crescut pleoape verzi de brusturi enormi – simfonia vîntului pe culoare pustii amintindu-i, vag, prafului de om și de ce era mai bun din el.     

Ieșind cu L din cîrciuma de lîngă Santa Ana, ne cad ochii pe un El Pais uitat pe o masă. Pe prima pagină știrea ostaticilor OSCE în Urcaina. E clar că-și caută de-un război, bagă gheara prin gard la fel ca Stalin… spre deliciul milionului de Pistruiați anticapitaliști, pentru care viitorul însemnă pungi cu zahăr în rezervorul lui Rockefeller. Lumea are în continuare nevoie de protecție socială, de educație și sănătate publică și de multe altele, dar să ne întoarcem la istericale marxiste înseamnă lipsă de imaginație, lipsă de resurse… o zonă a patologiilor. Psiho sau sociale… ce contează.  Se țese bucla timpului în spate și poate că unii bat din palme îmbătați de perspectivă, dar cei mai mulți dintre noi îl privim pe Putin cu aceleași sentimente amestecate generate în principal de o incredulitate ingenuă (deși responsabilitatea ne aparține), la fel cum bunicii noștri se uitau la Hitler, la Stalin. 

De ce nu se aprinde fitilul viitorului de la Michio Kaku și de la cartea lui The Future of The Mind? Etica noului mileniu forțată de descoperirile uluitoare în domeniul neuro științelor care deja crapă ușa spre o altă omenire… Știința e cu 10 pași înainte societății care dă se întoarcă la același același vechi căcat, chinuită mai degrabă de patimi de telenovelă decît de rațiune (sau de bun simț)… 

Răspunsul mi-l dă L, care se afundă în studii hispanice. Cel mai bun exemplu. Venuzela înainte de Chávez a avut un alt președinte, Rómulo Betancourt care a spus următorul lucru: Si el pueblo es el soberano, hay que educar al soberano. Un comunist cerebral, care a intrat în legendă (și) cu această frază de două ori corectă: nu doar că a înțeles care e rolul cetățeanului (suveran) în schema statului, dar și care-i sînt responsabilitățile (educat/ treaz/ atent/ lucid/ responsabil). Periculos. Așa că Venezuela s-a ales cu Chávez – care ce-a lăsat în urmă se vede la știri. 
Cam asta se întîmplă, lumina intră greu, să sperăm că măcar de data asta nu trebuie să ne repetăm greșelile. Am făcut-o ultima dată, și costul a fost infiorător.