Mă duc să mă tund și o rog pe frizeriță, dacă tot insistă să mă și spele pe cap, să nu-mi bage apă în ureche, e defectă. Dar cred că și urchea ei e defectă, n-aude, pentru că îmi bagă apă. Ca să compenseze, ține să-mi facă conversație. Italian? Nu, român. Român? Și cum e în România, aveți republică, nu? spune ea, la curent cu tema zilei. Și cum e în republică, lucrurile sînt ținute sub control, nu? Nu că nu fură ca-n Spania?  O privesc în oglindă cum își face de lucru în părul meu ud, e serioasă. În final, nu poate să spună unde e mai bine, în Spania, sau în România… oricum sînt toți o apă și-un pămînt, fură de rup. Eu ce pot să mai zic, îmi admir tunsoarea ușor asimetrică, nu găsește oglinda mică să-mi arate ce mi-a făcut la ceafă așa că ies muncit de niște temeri. Capul a început să mă doar abia a doua zi. Din cauza urechii defecte sau a frizeriței defecte. Mai contează?   

Confessions of A Economic Hit Man. Nu mai știu exact cum am ajuns la această carte, luîndu-mă după niște elogii, probabil, oricum ideea e clară din titlu… iată cum se fac treburile murdare, big time. E scrisă în regim de memorii, și după 50 de pagini de sirop scris stîngaci (autorul e un om bun, sănătos moralmente, ghidul lui de cetățean modern e nimeni altul decît Thomas Paine, pe care în alintă Tom, dar a ajuns în sistem dintr-o întîmplare și apoi…), încep să mă întreb de ce atîtea elogii. Și totuși am răbdare, pentru că vreau să aflu poveștile nasoale, în caz că vine discuția, să am cu se mă dau mare, așa că mai rezist 50 de pagini. Un ghem de filozofeli și de erudiții tehnice presărate peste dialoguri neverosimile și greoaie, personaje feminine misterioase, cinice și seducătoare întîlnite în zone exotice, lucrînd sub acoperire pentru tot felul de servicii sub acoperirea unor corporații, afirmații care lăsate fără un backup nu ies din zona locurilor comune… insightul nu vine și ajung să mă întreb dacă nu cumva acest sirop e menit să compromită tema.