Helium apare cu Comet no. 9 pe coloana sonoră a filmului lui Bertolucci Stealig beauty. E o un episod acvatic și senzual, iar melodia, un fel de Lydia Lunch convertită la muzici bizantine, se aude aproape subliminal în fundal. Efectul e colosal. Mi-a luat ceva să descopăr cine o cîntă… în cele din urmă am avut o surpriză de proporții, pentru că albumul pe care apare, The dirt of luck, e senzațional.