Un articol, În ce secol sîntem?, de Goytisolo, în El Pais, și comentariile care-l succed… Toată lumea are dreptate și nimeni nu are dreptate. Rămîn faptele. Lumea mileniului trei fierbe de violență născută de fanatism fie religios, fie (politic)ideologic. Sărăcia e o scuză, dar nu scuză totul, se vede treaba că nici lipsa de educație nu scuză totul… și nici orice altceva, lăcomia, beția puterii, nebunia maselor. Nu pînă la capăt, mai rămîne ceva neexplicat. Așa cum religia, în textele ei fundamentale, nu îndeamnă la violență, ba din contră, la fel ideologiile care stîrnesc revoluții și măcel stau pe texte pline de o lume mai bună, mai egală. Și atunci, cum? De unde toată mizeria și oroarea?

Nici o explicație nu explică. Intuițiile se împotmolesc într-un puț… o lipsă crasă de imaginație, ca și cum omul nu și-ar găsi resurse, își scapă înțelegerii și, deci, evoluției. Ficatul se adaptează și evoluează, ca să rabde dieta pe bază de alimente din ce în ce mai ciudate. Firea nu…, de mii de ani e tot acolo, exact la fel. Cu abuzuri, cu fanatism și cu discursuri frumoase. Probabil că așa e omul, și altceva nu poate fi. Și atunci de ce simte nevoia? În ce secol sîntem? Probabil că e așa cum e, nevoia nu-l duce nicăieri.