electorală

Am citit multe enormități după confruntarea Monicăi Macovei cu acea creatură saturniană trimisă de oponentul ei… mă rog, o fi fost chiar el ușor deghizat, că-i semăna și pe dinăuntru și pe dinafară. 

E adevărat, a făcut urît, și-a pierdut capul. Cine nu și l-ar fi pierdut lîngă un om (deși cred că poți să spui și vampir) cu o retorică de șef de aprozar din anii 70. 

Ce se face dacă ajunge președinte? se întreba cineva în internet, foarte scîrbit de spectacolul electoral. S-ajungem noi acolo… Probabil că o să mai facă urît, probabil că-i mai ia o vreme pînă își intră în rol – nimeni nu s-a născut ceva, învață. Dar știu foarte bine ce o să ne facem noi dacă iese Virusul… O să facem rezistență prin cultură. 

Așa că un pic de generozitate cu chestiile astea de suprafață și o atenție în adîncime nu cred că strică. Pentru că, altfel, dacă te uiți de două ori și nu-ți vin replici de Mitică în fața televizorului, vezi că în ea mai trăiește ceva din visul Timișoarei, probabil singurul care ne legitimează ca popor iubitor de libertate și democrație (autentică, și nu originală). Vezi că e Iliescu free – mi se suflă din culise. Și mai vezi că, de fapt, dintre toți candidații e singura care are în CV ceva consistent și just, ceva care azi mai ține cît de cît șandramaua în picioare și ne dă speranță că România poate scăpa de cancerul corupției (și al sălbăticiei troglodite care o aduce). Oricît de exagerat poate părea părea ce spun, Macovei, dintre toate personajele providențiale care ne-au tulburat liniștea de alegători cu multe țîfne și exigențe, dar cu salariu indexat, e cea mai aproape de candidatul la care a visat sîmburele României civilizat și sincron cu restul omenirii. 
Măcar doar și pentru atît ar trebuie să-i arătăm un pic de îngăduință și să mai lăsăm din leșinul ăsta păgubos și imatur. 

Reclame