postdepontaminare

O poveste din legendara Ciorogârla, culeasă dintr-un spital românesc. După ce o lună țăranii au fost pontaminați puternic, cu o zi înainte de turul doi primarul umbla din casă-n casă să le spună sătenilor să voteze cu Iohannis. Cei mai mulți au aflat cu ocazia asta cine era contracandidatul lui Ponta. Sursa poveștii, o femeie simplă, a recunoscut că ea, pînă în ziua aia, nu auzise de Iohannis. 

Ce anume vrea să însemne povestea asta…? Că România profundă respiră basme.


Înainte să-mi rup afișele de campanie din pagina de facebook, dau o tură pritre prieteni și prietenii prietenilor. Se pare că apele se așază la loc. Nimeni nu are nevoie de scandal, de paroxism pe bază de politică… deși psihoza băsescu nu e complet vindecată. A fost o epocă, să nu uităm, totuși, că ea se putea numi Epoca de aur 2, din 2004 încoace. 
Dar cele mai comic-frapante sînt cazurile de clarviziune – cei care știau că o să iasă Iohannis. Unul își încasează pariurile de la prieteni, se pare că a fost activ la terasă și acum s-a asigurat de un rînd de bere. Din păcate, clarviziunea din privat nu se regăsește în producția lui de ziar, în poziționarea publică – din inima unui contorsionism retoric ajuns celebru lucesc ici și colo mici miezuri, cele mai multe pe bază de antemenționata psihoză. 

Altul vine cu dovada lucidității, o pagină din Timpul din anul lui Dumnezeu două mii și-o țîră, în care îi adresa lui Iohannis o scrisoare deschisă – nu se poate citi, din motive tehnice. Probabil că e o dovadă cinstită de simpatie, dar o perspectivă excentrică care, la vremea respectivă, l-ar fi făcut să surîdă chiar și pe cel mai curat și cinstit liberal. Din păcate, în puținele lui intervenții la gazetă din ultima vreme, reiese nu curajul de a-și ține îndrăzneala de atunci și de a merge cu ea în dinți pînă la capăt, cu atît mai ușor de argumentat măcar în ultimele luni, ci aceeași psihoză băsescu.   
So… tuturor nostradamilor li se dedică: Hans Teewuen.

Dacă aș ști că folosește la ceva, mi-aș permite să-i rog să nu uite cît de ușor a funcționat acest argument negativ în toți acești ani, în foarte multe minți luminate, și cum era să ne pună el în gheara lu` popa Ilie. Cît de ușor…   


Cui exact anume trebuie să fim recunoscători că am scăpat? Poporului român, sufocat de mîrlănie și tupeu. Probabil că și altcuiva, o să aflăm poate cîndva cui. De ce i s-a rupt craca de sub picioare lui Abominel înainte de fluierul final, cînd exact obstinența și încăpățînarea de a le întoarce pe toate în favoarea lui și a echipei lui au fost ceea ce ne-a provocat o exasperare nevrozantă timp de 2 ani? Nu cred că l-a luat rușinea, fairplayul, simțul responsabilității…  

Nu mai contează, s-a terminat. Parcă am ieșit dintr-un coșmar. Era să luăm calea Ungariei, care e gata să ia calea Ucrainei. 

Reclame