I îmi spune că Goytisolo îi face ochi dulci lui Iglesias, vorbește despre Podemos cu afecțiune. Am ratat numărul respectiv din El Pais, dar cred că I spune ce-a citit. O asemenea inadecvare, acum cînd Podemos se află în picaj și consumă o telenovelă cu despărțiri lăcrămoase (Monedero le flutură batista), e extraordinar de ciudată. Nu-mi iese din cap imaginea de la știri de zilele trecute cînd Goytisolo se plimba la braț cu tinerii regi, după ce-a încasat premiul Cervantes. Sînt, deodată, prea multe nepotriviri. Azi, Goytisolo pare un alt personaj, îi stătea mult mai bine sub un cedru în Tanger, vorbind pe limba lui aspră, neîmpăcată și ciudată. E clar că nu putea să refuze premiul Cervantes… nici nu ar fi avut de ce. Dar poate că ar fi trebuit să o facă, dacă avea o cît de mică îndoială că primindu-l se poate transforma într-un personaj atît de monden, gata să-și ciobească opera.

O paranteză savuroasă, așa cum viața își rezervă dreptul să fie cît vrea ea de ironică… Monedero a fost creierul enconomic al grupării Podemos. Monedero denumește în castellana zilei porfofelul pentru monezi.

*

Deschid un ziar, după o lungă abstinență, și acolo e Băsescu vorbind despre justiție, că face abuzuri. Puțin mai jos e Ponta care spune același lucru. O! Am ajuns în Paradis? Așa repede? Noroc cu băieții ăștia buni din senat care-și apără poamele… că doar ce altă treabă au pe lume.

Indiferent care îi e temeiul, ar fi mai bine să tacă. Sau s-o zică mai nunațat. Altfel, o să înțeleagă lumea că-i pare rău de Șova.