5

Deși e frig, foarte frig, cerul nu are nicio zgaibă de nor. Albastru intens cît vezi cu ochii, ba chiar coboară la aceeași intensitate și umple spațiile goale dintre acoperișurile roșii și arborii verzi, pini și ce-or mai fi ei, și ajunge undeva jos, ca și cum nu i-ar mai ajunge sus, ca și cum albastrul e o vopsea care se scurge egală cu sine, nediluată din acest prea plin aerian. Îmi plimb ochii hipnotizat. Un albastru intens, nelumesc, de jucărie de bîlci, de film SF, arctic și pur. Și, de undeva de foarte aproape, se ridică o barză, o face cu grație. La început muncindu-și delicat aripile masive, apoi planînd în cerc. E e un elemnt cum nu se poate mai potrivit, înotînd în acest ocean congelat răsturnat, care desăvîrșește senzația de ireal. După ce desenează cîteva cercuri, vrînd parcă să pună punctul pe i, scapă o spumă de găinaț – plutește pentru o clipă în urmă ei ca o dîră de condensare, apoi plonjează într-o spirală prelungă pînă cînd pleoscăie la cîțiva metri de mine, pe asfalt.

Ei, dar cum ar fost, așa uimit de-atîta frumusețe, uitînd o clipă de griji și de nevoi, să mă cace o barză, într-o sîmbătă la prînz. Îi povestești cuiva și nu te crede. Oricum, trebuie să recunosc că tot episodul a fost inedit, n-am mai văzut pînă acum așa ceva. Nici cer așa de albastru, nici berze bombardînd cu găinaț.

7

O mostră de chiorală românească, de dublă măsură, de stupizenie crasă. Pe Nicolae Manolescu îl întreabă presa dacă o să-i primească în USR pe scriitorii din pușcării, subiect de multă vorbă zilele astea. Iar el își face din chestia asta prilej de glume superioare. Asta dacă ar fi să-l credem – el așa spune, ca să-și facă subiect de-un text în Adevărul.

Oare de ce nu l-au întrebat cum de le-a dat ISBN la toți borfașii ăștia șmecheri care-și scurtează pedeapsa „scriind” cărți, ăștia de care face el, etic, mișto acum? Pentru că din cîte se înțelege, USR dă ISBNurile. Pînă la urmă ce mai contează amănuntele…! Să trăiască nașu`! Căci de altfel e plină Uniunea de scriitori minune zămisliți de văgăunile provinciilor istorice, care cu damigeana la purtător, care cu 7 cărți scoase cam pe la aceleași edituri care-i publică și pe pușcăriași. USR e un minisultanat, după chipul și asemănarea. Timbru încasează, dă și ISBN, ba, se vede treaba, distribuie și prestigii – după servituți.

Îmi amintesc un episod, invitat fiind odată la Neptun, la una din celebrele întruniri literare… Un străin, probabil unul dintre tinerii traducători din programul ICR, după cîteva beri la ceas de seară, pe celebra terasă a hotelului scriitorilor, îmi face semn complice spre ilustrul președinte care, animator vocal, dirijează veselia unei mîini de autori, la masa alăturată: Papa literaturii române. Mi-a venit să-i spun că nu e Papă, să se se uite mai bine, e Sultan, dar n-am vrut să-i stric omului cheful – părea sincer, probabil a reprodus ce a auzit cine știe unde.

Din seara aia îmi vine o altă amintire. Pamuk stă singur la o masă, ducînd la gură un pahar, un pahar ce pare supraviețuitorul unei cantine ceaușiste, aburit de un vin despre care domnul Papă/ Sultan ne-a înștiințat că a fost adus în urma unor diligențe personale dintr-o cramă de renume. O secvență aparent banală, dar ale cărei consistențe se adîncesc în atît de multe direcții, încît pare deschiderea perfectă a unui roman despre lumea noastră de mutanți. Pornind de la singurătatea simbolică a lui Pamuk, deloc iubitor de sultanate, fie ele marginale, trecînd prin NM, o efigie desuetă a unei psihologii rudimentare, inadecvate și profund provinciale, și ajungînd la vin, subiect de fală națională, necosmopolită. Pînă și căcăciosul ăla de pahar ridicol mic, cu picior, aproape opac de uzură, ar putea să scoată din el un set de povești semnificative: de la cum se asortează el, supraviețuitor încăpățînat al unor vremuri întunecate, cu ambientul sultanal, pînă la gurile pe care le-a servit, înainte să ajungă să-i țină companie singuraticului și mult mai faimosului Pamuk.

Edit: E exprimare nefericită, o idee ciuntită de lene… USR nu dă ISBN, o face Biblioteca Națională. Dar, dacă editura care cere ISBN conține în redacție un membru USR, povestea e mult facilitată. Așa că se poate spune că USR dă ISBN, indirect.

 

11

Podemos se plînge că a a primit locuri în congres la „coteț” (gallinero, zic ei). E de mirare? Chiar și acolo și e prea mult – cu toate cele 5 milioane de voturi de care fac caz. 5 milioane de tîmpiți care vorbesc despre progresism, seduși de ideile dezastroase de acum 50-70 de ani și chiar mai mult. 5 milioane de zombies cărora li se învîrt urechile cînd aud slogane anticapitaliste, sensibili la morala nefirească a corectitudinii politice (s-a văzut de ce aberații sînt în stare de sărbători, în regiunile unde au administrația pe mînă), 5 milioane de exemple că natura nu lucrează cu măsuri egale. Nici măcar banii lui Maduro sau ai Iranului nu le produc un pic de îndoială, de reținere de la febra răzbunătoare a propriei lor neîmpliniri care-și găsește soluția într-o răsturnare dramatică a ordinii generale. Corupția e o constantă a naturii umane și atîta vreme cît nu șubrezește fragila alcătuire a statului nu poate fi prilej de revoluții. Dacă asta le-a aprins flacăra, se cheamă că, deși mulți dintre ei sînt oameni cu studii, n-au cunoștință de situația politică din spații mai scorburoase, cum ar fi România. Unde autostrăzile construite scremut se rup în două după inaugurarea pe care politicul își pune pariul fălos. La fel sistemul de sănătate sau de educație.

Din păcate, nu ai cu cine să vorbești, lor li se pare că ăsta nu e un exemplu. Pentru că li s-a urît de bine, o generație moleșită și tîmpă care, pentru că a ajuns nu doar să nu poată să-și depășească firesc înaintașii și să producă progres real, dar să nu mai fie în stare să facă nimic, moare de grija sărmanilor și, orbită de furie, refuză să vadă greșeala și costul ei.

Cînd lucrurile o iau la vale, greșelile, slăbiciunile, gesturile fatale se țin unele de altele și lucrează pe toate părțile. Ofensiva asta ciudată și producătoare de oroare e mai degrabă întreținută decît contracarată de greșelile adversarilor politici. În urma eșecului de la alegeri atît PSOE cît ți PP aveau nevoie de o reperezentare mult mai adecvată situației, în orice caz, de o strategie nouă. Dar acest lucru nu s-a întîmplat, iar acum Spania e într-o criză politică aparent fără soluție. Mîine e o zi decisivă.

Edit:

El día que Iglesias reventó el pacto con el PSOE – un articol din El Pais care exemplifică cele spuse mai sus.