Oameni, cîini și un extraterestru

Carlos are o expresie plouată. Poate pentru că ieri a plouat. Și a fost frig. Prăvălia lui cu plante arată rău, ceva nu e bine. Aleile dintre șirurile de răsaduri și plante sînt noroioase și pline de bălți, grădina pare că a supraviețuit potopului. Te aștepți să-l găsești pe Noe, căzut după măslinii în vase enorme, respirînd greu.   

— Carlos, mai vine vara? Eu cred că butonul ăla pentru vreme bună e la Trump.

I se schimbă un pic expresia și îmi arată un scaun de rafie, pe verandă. Să stăm jos, cum ar veni.

— Dacă o mai ține așa, cui mai vinzi tu plante anu` ăsta?

— Nu-ți face tu griji pentru mine. Mai bine mai zi-mi ce mai face extraterestru` tău.

Carlos stă pe scaun ca un copil, cu mîinile între picioare, adus un pic de spate. Și se foiește.

— Ce extraterestru? A plecat. Nu sîntem niște parteneri serioși.

— Asta știm. Dar poate că mai e pe-aci și se distrează.

— Crezi? Bine. Atunci ce i-ai spune tu dacă te-ar întreba următorul lucru: oamenii ăștia care vă conduc, liderii voștri, cum ar veni, sînt ei niște indivizi reprezentativi pentru specia voastră? sînt ei cei mai buni dintre oameni? ce-i califică? Ce i-ai spune? Că nu înțelege nimic din democrație? Că nici noi nu mai înțelegem nimic din democrație? Ce i-ai spune dacă el ar insista și te-ar întreba: OK, poate că nu sînt, dar poate că ascultă de cei mai reprezentativi indivizi ai speciei voastre, de savanții satului? Nu? Nici așa? Atunci cum?

— Cum să nu fie reprezentativi. Sînt, dar nu așa cum ar vrea el. El nu s-a prins cum e lumea? Acum avem și facebook, e plin de savanți.

— Și crezi că e bine? Să ne tot învîrtim în cerc uituci… Poți să spui uituci…

— Pues… extraterestrului tău nu-i place fotbalul? Am avea despre ce să-i povestim. Ce, Messi nu e reprezentativ pentru specia noastră?

Rîde.

— Mira, am să-ți spun două povești. Faci tu legătura. De aproape 2 ani ies zilnic cu cîinele meu în parc. Pînă acum a fost pui, se juca cu toți cîinii, avea prieteni. Așa că și eu aveam prieteni, printre stăpînii de cîini. Acum a crescut, e un macho joven. Nu se mai joacă, își caută de bătaie cu alt cîine, pentru că așa e naturaleza lui de cîine, scrie în manualul cîinologic. Așa că stăpînii cu care ieri schimbam informații despre cele mai bune locuri de cules ciuperci sau despre pescuitul sportiv, azi, nu-mi mai răspund la salut. Pentru că animalul meu l-a mușcat pe animalul lor, se simt lezați.

— De parcă tu le-ai mușcat cîinele… Da, îmi sună, știu ce spui, nu fac diferența…

— Încă una… Uite, avem niște prieteni locali. El e foarte îndrăgostit de România, ne știe și limba și prietenia cu noi, din cîte se pare i-a adus un pic de lumină. Soția lui spune că, de fapt sîntem singurii dintre persoanele apropiate care-l scot dintr-o stare de lîncezeală, de deprimare. Soția se plînge însă foarte mult de el… mă rog, se plînge și bîrfește gratuit în general… Cu timpul, relația a început să devină ciudată pentru că, încet-încet, a năpădit-o pe nevastă-mea cu văicăreli, ba chiar ne-am trezit cu ea pe la poartă singură, își făcea pretext de vizită ca să-și mai toace puțin soțul, cică ea nu mai poate și vrea să divorțeze. Mă rog, ei oricum au o relație stranie, el nu vrea să participe la întîlnirile și deplasările pe care i le impune ea, iar ea mai mult nu-i acasă decît e. În orice caz, pentru că n-a primit încurajări dinspre noi, ba din contră… mi-a luat o vreme să înțeleg ce se întîmplă de fapt, a devenit… nu știu, geloasă, cred… Dacă odată s-a întîmplat să-l invităm pe el singur la cină, ea fiind plecată cu copii, i-a trimis o poză pupîndu-se pe bot cu fiul de 5 ani… probabil că în lecturile ei esențiale nu intră nici Medeea nici Oedip rege. Iar ultima întîlnire a protagonizat-o aproape delirant cu filozofii rudimentare de viață, în cele din urmă aruncîndu-ne în față că sîntem genul de persoane reprezentative pentru vremurile pe care le trăim, egoiști, și, a lăsat voalat de înțeles, needucați. Dîndu-se pe ea exemplu de persoană altruistă: își oferă frecvent serviciile de șofer pentru o femeie care nu-i e prietenă, are despre ea o părere îngrozitoare, o vorbește de rău, timp în care soțul ia copii, duce copii, le face de mîncare, îi distrează, așa deprimat cum e el.

Carlos are un zîmbet de un metru pe față. Îi lucesc ochii.

— Pues… ce știi tu despre femeia castellană?

I-am esențializat lui Carlos o poveste care îmi stă în gît, am descoperit că e imposibil să socializăm chiar și la nivel formal, că de fapt sîntem îngrozitor de singuri.

— Și ce legătură are asta cu extraterestru` tău? Mă rog, are, probabil că bietul om, o fi el mic și verde, dar se învinețește cînd se uită la noi. Dar hai mai bine să-ți spun eu una. Sanchez, după ce a demolat PSOE și l-a băgat în umbra Podemosului… PSOE, cu bune, cu rele, totuși un partid cu o tradiție… mira, Sanchez, poîmîine, o să fie ales din nou președinte al partidului, e clar că așa o să se întîmple… Îți vine să crezi? Ce-i spui extraterestrului. Că ne învîrtim în cerc cum spui tu? Că sîntem mai amnezici decît ai spune, că doar n-a trecut jumătate de an de cînd Sanchez a făcut una grande mierda în alegerile naționale? Ai văzut? E simplu… încă un om reprezentativ pentru specia noastră. Sînt peste tot.

Înainte să plec îi spun lui Carlos:

— Escucha… dacă vrei să mai vină vara, ridică-l pe Noe de după măslini și adu-l la viață.

Reclame