Nu e doar încălzirea globală. E ceea ce facem noi cu planeta. În primul rînd. La ora actuală, planeta nu ne mai poate asigura hrană și alte resurse pentru mai mult de un număr mic sau foarte mic de ani. O devorăm și-i dăm la schimb gunoi de plastic. Iar ea ne bate înapoi cu ce poate… cu vulcani, cu furtuni-potoape și poate chiar cu spectaculoase mișcări geo-tectonice – poate vedem cum se despart iar continentele, că de cutremure sîntem sătui. Sau cu efectele faptelor noastre – climă dezechilibrată, fracturi fatale în ecosistem.
Am rupt echilibrul unui sistem extarordinar de fin și de interdependent. Și am vrea să nu ne ducem la mol cu barca. (Sau cu sania. Sau săpînd tranșee. Că de dus, ne ducem și pe lumea hailălantă.)
Toate aceste povești mitologice se bazează pe cifre. Și pe aritmetici de clasa a treia.
NU pare să ne pese că din cînd în cînd, cînd îi cășună coanii Planeta pe chiriași, o curăță pentru următorul ciclu.
Planeta e un sistem autoreglabil. Ea poate nu piere. Noi, clarmundo. Omul – cu tipul lui de civiliazație bazat pe economie (sistem făcut de om după chipul și asemănarea sa proprie) și un sistem spiritual bazat pe nimic… nimic din ce ar trebui să-l facă cu adevărat recunoscător pentru că există țesut într-un tip de realitate.

În Romania mileniului trei, tovarășă de nădejde în ultimul tip de cooperativă mondială, s-ar da să se introducă religia la bac. Dacă predarea tot e confesională, de ce nu…