Ăsta e modelul de sub care ne-am extras. Și sub care n-am vrea să ne ajungă copiii adulți – pentru că dincolo de butaforia ideologică pe care le-o dă epoca stă un mecanism identitic. Cam cît o să ne mai facem că nu-l vedem? Pentru că e realmente peste tot – cu variațiuni de manifestare și profunzime. În linii mari, niște șerpi lipsiți de orice empatie care strîmbă realitatea obiectivă în favorea lor, de exemplu.

Și așa cum se întîmplă, cînd începe să bată vîntul supunenii, pe sub el începe să bată vîntul slugărniciei. Cum se traduc aceste fenomene psihiatric ne explică Erich Fromm. Care nu are parte să iasă în față, așa cum eu, de exemplu, visez. Pentru că după ce mi-a schimbat ochelarii, am înțeles că zgomotul ăsta de prăpădenie pe care-l scoate lumea zămislită de homo sapiens e produs de un căcăcios. Un mare căcăcios. The Shitinpants. Cu efecte greu de măsurat… Ne închide într-o buclă infernală, căci în general, un narcisist cu manifestări de psihopat reproduce trauma care l-a născut. Și ne rostogolim așa de la o generație la alta, se pare că am trecut la versiunea pe steroizi, în bucla unei psihoze care ne aduce în același punct.

În timp ce o parte de top din psihiatria de azi, via Reich, Fromm, Lowen, Paulhus, Kolk etc… are toate datele să ne scoată spre un liman mai luminos, mai pașnic, noi pipăim canapeaua după telecomandă ca să schimbăm canalul de la filmul ăsta pe care l-am mai văzut pe Netflix, cînd eram ceva mai tineri.