/

Mă bucur, ce surpriză și ce ușurare.
România uriașului adormit se ridică atunci cînd e nevoie. A mai făcut-o, OGU 13 îmi vine în minte. Și tot ea ar trebui să iasă învingătoare mai departe din acest pariu de groază pe care clipa i l-a aruncat în picioare.
Dincolo de tot ceea ce se vede există o Românie care trebuie să-și aducă propriile repere în spațiul public/ politic, la fel cum a făcut-o România de azi în 1989. Ar trebui să se încheie un ciclu otrăvit de umbrele comunismului niciodată eliminat nici metabolic (io cre’că Ciocalcu nu e real, e un reziduu psihic protoplasmatic al vreunei vedete PCR din anii 60), nici ideologic (PSDului încă îi mai mirose gura a FSN, vorbind stîlcit limba UE). Ar trebui să se încheie o epocă și România să înceapă să vorbească cu ce are mai bun în ea. Pentru că momentul o cere.

De asemenea, să fim patrioți și să le mulțumim fraților noștri maghiari – și să le admirăm unitatea.

De asemenea, să fim cinstiți. Să mulțumim aparatului PSD din teren, mobilizarea l-a produs pe Nicușor Dan cîștigător chiar și în județul Dolj. Județu’!!!!

De asemenea, îndrăznim să o rugăm pe Ana Blandiana să ne mai cruțe de oftaturile ca-n doine despre sufletul românului – pe care ni le servește pe calea presei. S-a schimbat romanța, ritmul, perspectiva – anacronismul candid produce umor.
Mi-aș dori enorm ca în următoarele zile, să nu mai văd în bucla știrilor numele vechilor vampiri încercîndu-și soarta cu busola orientată după noile structuri politice/ de interes. Generația mea, a noastră a optzeciștilor (ya know watta mean – crescuți la țîța popculturii a anilor 80) ar trebui să fie ultimul strat de piele afectat de toxina comunistoidă. Care ar trebui să facă loc uneia sănătoase.
Aș vrea ca în următoarele zile să încep mă întreb cam prea des cine e acest om uluitor? Cine i-a pus apă la rădăcină? E nevoie. Autentic, vorbind ca un om conștient de ceea ce însemnă, nu versiunea a treia a vreunui ilustru înaintaș împăiat în galeria famigliei politice.

Recunosc, m-am așteptat la ce e mai rău. Cu groază. Am votat ca să nu mă fac părtaș la vreun omor în țară. Am votat la ceas de seară, lejer, într-o într-o sală enormă, goală, cu un număr impresionant de membri de comisie plictisiți și o urnă aș spune aproape goală. Poate că ar trebui să nu ne facem că nu vedem că statul român a făcut un efort să ne-o aducă la botul calului. Fiind în Shengen. Și m-am bucurat că a făcut-o. Și că eu am făcut-o, am votat.

Și a ieșit neașteptat de victorios, din toate scenariile posibile prezise de aparențe. Azi, dacă cineva a scris istorie, a fost România uriașului adormit, dar deodată treaz.

Uaaaaaaa!!!

PS.

Găsesc într-un subsol de articol postalegeriun anume ROSUCIN exercitîndu-și geniul anonim, și-mi vine inima la loc complet. Să-ntoarsără umoru’ popular românesc.

„La primul mandat al lui Basescu am votat cu speranta de schimbare, la al 2.lea sa nu iasa Geoana. La primul mandat al lui Iohanis am votat cu speranta de schimbare, la al 2.lea sa nu iasa Dancila. La primul mandat al lui Dan am votat sa nu iasa Simion, ca speranta de schimbare nu mai am.”