Adrian Buz

A apărut la Curtea veche Signifying Rappers, volum la dublu D.F. Wallace/ Marc Costello.
O traducere de care m-am apucat reținut, avînd o experiență anterioară cu DFW (m-am extras turtit de sub Mătura sistemului), neștiind cum/ dacă o să-mi mai vină pe mine pielea infamului. Infam, pentru că rețeta lui pe bază de fraze scoase dintr-o mașină de făcut spaghetti comunică cu o dexteritate ieșită din comun în ciuda acrobației sintaxei/ topicii, efectul fiind că îți face mintea cinematograf chiar și atunci cînd subiectul e abstract. Dexteritatea lingvistică neobosită (semnul unei forme de anxietate grefate artistic) se reflectă în alegerea de verbe dinamice care mișcă cu un succes egal imagini concrete sau învîrt sensuri unde nu te aștepți.
Așa că mi-a venit greu să-l pun iar pe mine. M-a costat să-i rămîn fidel, să nu-l smucesc, să-i prind ritmul și registrele, să-mi re-crăcănez expresia în acest regim de acrobație, fără să mă inventez talentat pe spinarea lui și mai ales, avînd în vedere tema, fără să-i trec vestimentația rap (o grămadă de argou specific fără echivalent în limba română) într-o păsărească care să nu fie grețos de găselniță-stîngace-cu-aspirații.

M-a costat de două ori, pentru că văru Costello cu care vine după el e la fel de ambițios în a-ți îndesa în cap într-o singură frază (lungă) cinci mesaje. Neavînd instinctele de animal de rasă ale colegului – logica taie de multe ori prea abrupt colțul, umorul pe bază de asociații devine criptic și cere explicații pentru un cititor ne-american, de multe ori sintaxele par un accident de mașină, e complet neatent la detalii, așa că se poate întîmpla ca uneori să piardă impactul lăsîndu-te pradă confuziei… . Costello, deși contaminat de rețetă și, fără îndoială, intrînd în competiție cu Wallace, e un pic prea încordat, provincial-angajat. Pe de altă parte are destule merite și aduce echilibru tandemului. E mai terestru, mai puțin dedat la abstractizări/ siaje colaterale teoretizant-savante și reușește să populeze textul cu o serie de portrete – fie ale unor personaje de nișă din cîmpul muzical, fie efigii (politic-sociale) ale culturii afro. Fie… al colegului de volum, el însuși un mit în devenire, o efigie a unui timp, trecut deja printr-o tentativă de suicid tăvălită într-o publicitate nedorită – pe care-l urmărește și îl decriptează cu o afecțiune fină, fără să i se aburească vreo clipă viziunea.
Costello mi-a căscat în cap o groapă, o dilemă peste care, pe măsură ce-i dădeam ocol, mi-a fost greu să sar: ce faci cu un autor atît de inegal? îl traduci așa cum e sau închizi ochii și treci peste el îmbătat de propria ingeniozitate de traducător neapărat mai genialoid ca autorul?

M-a costat de trei ori, pentru că deși tema aparentă e rapul (toată cartea, de la titlu, la felul cum au montat-o autorii, e un elogiu rapului), miza e în altă parte. Miza, via mesaje rap (aripa underground), e un plonjon în cultură afro-americană. Jocurile aluzive (desfăcînd versurile unor hituri), sau referințele directe (focalizînd istorii esențiale în goana istoriei mari)… toate sînt circumscrise mizei oprimării rasiale. Episoadele care servesc tezei sînt servite în straturi, unul în registru politic-administrativ, altul social și altul media/ cultură pop care deși le înghite pe primele ca să le scuipe înapoi nervos, în diverse forme, o face pentru a produce divertisment, o supapă. O supapă monetizată în cele din urmă și, deci, captivă într-un paradox absurd. Ceea ce spun autorii de comun acord (Costello prin contagiere, aș zice) e că oprimarea, ultimamente, și-a găsit ieșirea în poala miracolului alb-corporatist care scoate profit din aceste mesaje venind deghizate în haine sport cu paiete, șepci Kangol, pantofi sport supradimensionați și altele pe care rapul și le pune pe el cînd fuge de sărăcia unor foste maghernițe ajunse proiecte sociale. Și probabil că asta e drama unui tip de civilizație – banii fac să se învîrtă lumea, cu tot cu mesajele ei revoltate.
Vinovat de o asemenea filozofie amară nu poate fi decît Wallace, care are în aproape tot ce scrie o componentă satiric/ moralizatoare – ultima expresie a unui spectru de autori care contemplă deprimați lumea dezastrului natural numit om.
Nu întîmplător Ian McInerney îl descrie într-o pastilă memorabilă: Wallace are un șasiu Vonnegut umplut cu Flaubert post-milenarist.

Deci… întorcîndu-mă, un material aproape intraductibil, pe aproape toată linia. Pentru că rapul românesc, deși s-a naturalizat într-un mediu social care aduce a proiecte sociale (printre blocuri), n-are greutatea tradițiilor originalului și mizelele lui (discriminare rasială, în principal) se pot compara doar aparent – așa că e mai mult un transplant formal. Celălalt neajuns fiind strict de limbaj – argoul rapului autohton nu reușește să adapteze nici pe departe adîncimea și inteligența nestăpînită a slangului rap original. Ilustrativă e chiar sintagma titlului – pe care autorii o preiau, și-o atribuie într-o cascadă de (auto)ironie, în jocul lor pliat pe jocul de sensuri al rapului. Signify în slangul original înseamnă a face mișto de cineva, a-l lua peste picior. Schooly D (Signifying Raper) e ce-l care o emite, își pune-n piept această sorcovă ironică, cîndva, la începuturile genului, marcînd practic cu hit-ul lui o caracteristică a genului. Rapăr semnificativ – Rapăr care te ia la mișto. Cam ceea ce face și dou-ul Wallace – Costello cu volumul lor – așa că și-au însușit-o inspirat, la plural.

Așa că, la început de drum, scaunul nu reușea să-mi conțină dubiile, abia dacă reușeam să văd meritele acestei cărțulii, oricît de ingenioase. Pentru că eram captiv unei irătări constante pe bază de frustrare, încercînd să trag pielea pe mine. M-a costat să-mi calibrez tensiunea (mai degrabă bruiaj) cu tensiunea cărții care are armonia ei exotică și inedită, cu toate micile imperfecțiuni. Pînă la urmă, dacă am reușit s-o fac, convingîndu-mă că merită efortul, a fost tocmai pentru calitatea ei originală: nu am idee să mai existe o carte atît de rap.

P.S. Decizia de a simplifica dilema lexicală aparține editurii – care a decis să lase sintagmele originale în cea mai mare parte e textului.

Complexa arătare. Îți piere aparatul interpretativ.